Cerere de oferta

TAAS Consultancy S.R.L., cu sediul în Iași, B-dul Carol I, Nr. 4, judetul Iasi, anunţă organizarea unei proceduri de selecţie pentru încheierea unui contract de parteneriat cu o entitate de drept public/privat, în vederea elaborării unei cercetări privind oportunitatea introducerii unui nou produs pe piața preparatelor pentru hrana animalelor.

In acest sens, firma noastră dorește încheirea unui contract de parteneriat pentru realizarea unei cercetări care vizează optimizarea alimentației unor specii de animale de companie (canine și feline) și pești.

Cercetarea va urmări cel puțin următoarele aspecte:

  • Analiza materiilor prime din punct de vedere chimic și nutritiv
  • Formularea rețetelor de hrană pentru diverse specii de animale de companie, respectiv de pești și în cadrul speciilor pentru diversele categorii de vârstă și nu numai.
  • Boli cu potenţial de transmisibilitate prin nutreţurile de origine animală,
  • Conceperea rețetelor astfel încât să se poată produce nutrețuri combinate granulate uscate sau așa numita ”hrană umedă”
  • Formularea propriu-zisă (optimizarea) trebuie să satisfacă, cel puțin, două condiții fundamentale: realizarea optimului nutrițional şi respectiv a optimului economic
    • Realizarea optimului nutrițional – asigurarea cerințelelor de hrană integral prin consumul unei cantități de nutreț corespunzătoare capacității de ingestie a animalului
    • Realizarea optimului economic obținerea celui mai mic cost posibil pentru o rețetă de hrană în condițiile îndeplinirii cerințelor nutriționale
  • Testarea biologică a recepturii de fabricaţie (microtest, macrotest)
  • Descrierea nutrițională cu recomandări de administrare (cantitate zilnică și număr de porții pe zi)
  • Modalității de ambalare a produselor nou create

Etapele de lucru pentru formularea reţetelor, vor fi:

  • stabilirea cerinţelor de hrană;
  • stabilirea şi caracterizarea nutriţională a materiilor prime;
  • stabilirea obiectivelor formulării;
  • formularea/optimizarea propriu-zisă a recepturii.

Realizarea de acțiuni de cercetare cu privire la dezvoltarea unor produse superioare din segmentul produselor de hrană

 

Condiții solicitate pentru ofertant:

  • Să fie înregistrat legal ca persoană juridică în una din țările UE și/sau țările de preaderare, inclusiv Republica Moldova, Ucraina, Serbia.
  • Să asigure resursele materiale necesare îndeplinirii sarcinilor alocate în prezentul contract, precum și resursele umane calificate și familiarizate cu sarcinile primite, controlând în permanență disponibilitatea acestor resurse;
  • Să asigure transparența;
  • Să comunice Contractorului, în timp util, orice informație care ar putea periclita buna desfășurare a contractului sau atingerea obiectivelor prezentului contract;
  • Să demonstreze capacitatea de a se adapta cerințelor solicitate de Contractor;
  • Să presteze la timp, conform graficului de livrare, serviciile oferite;
  • Să atenționeze din timp, asupra oricărui element care poate să pericliteze respectarea graficului de livrare;
  • Experiență în realizarea de cercetare – dezvoltare cu posibilitatea realizării serviciilor solicitate: stabilirea cerinţelor de hrană, stabilirea şi caracterizarea nutriţională a materiilor prime, stabilirea obiectivelor formulării, formularea/optimizarea propriu-zisă a recepturii, detaliate mai sus.

Documente solicitate

  • Ofertă tehnică
  • Lista expertilor cheie propusi pentru implementarea contractului.

TAAS Consultancy își rezervă dreptul de a solicita informații/documente suplimentare în cazul în care anumite aspecte din documentația transmisă de ofertant este  insuficient detaliată/prezentată.

Entitățile interesate sunt rugate să ne precizeze oferta de preţ în vederea prestarii serviciilor.

Oferta, semnată şi ştampilată, va fi adresată şi trimisă la:

TAAS Consultancy, Iași, B-dul Carol I, Nr. 4, judetul Iasi, Tel.: 0371/31.35.33, fax: 0372/805.255.017 e-mail office@taas.ro, în atenţia: d-nei Oana – Elena Moraru – Business Development Manager.

Se acceptă și oferte transmise prin fax la nr. 0372/255.017  sau prin e-mail pe adresa office@taas.ro.

Data limită pentru primirea ofertei la adresa menţionată este: 23.06.2017

Oferta dumneavoastră trebuie să fie valabilă până la data de 23.08.2017.

Preţurile din ofertă trebuie exprimate în lei, cu TVA indicat separat.